| Romana
TÜRKİYE
2 min de citire
Opera politică „Nutuk” a lui Mustafa Kemal Atatürk prezentată în 8 limbi într-o ediție specială
Ministrul culturii și turismului, Mehmet Nuri Ersoy a anunțat că se pregătesc ediții speciale ale operei lui Atatürk, „Nutuk”, în limbile engleză, germană, franceză, kazahă, rusă, urdu, persană și turkmenă.
Opera politică „Nutuk” a lui Mustafa Kemal Atatürk prezentată în 8 limbi într-o ediție specială
Opera lui Atatürk, „Nutuk”, va ajunge în întreaga lume în opt limbi

„Programul de prezentare al Proiectului Colecției Nutuk” a fost organizat la Instituția Consiliului Superior pentru Cultură, Limbă și Istorie Atatürk.

În discursul pe care l-a ținut aici, ministrul Ersoy a subliniat că au prezentat publicului edițiile „Nutuk” – lucrarea care transmite generațiilor viitoare lupta poporului pentru independență, voința de neclintit din momentul fondării Republicii și universul ideatic al lui Gazi Mustafa Kemal Atatürk (fondatorul Republicii) – realizate în 8 limbi și cu un design special.

„Prin «Proiectul Colecției Nutuk», am făcut ca această operă importantă să ajungă la toate segmentele societății prin diverse modalități de acces”, a afirmat Ersoy, adăugând: „Acum, Nutuk a devenit accesibil tuturor, fiind pus la dispoziția cetățenilor noștri cu dizabilități de vedere și auz”.

Ersoy, menționând că au fost pregătite ediții speciale ale „Nutuk” în limbile engleză, germană, franceză, kazahă, rusă, urdu, persană și turkmenă, a conchis astfel:

„În opera sa, Mustafa Kemal Paşa a prezentat condițiile în care se afla țara în anii Războiului de Independență (1919-1923) și a descris în detaliu, pe baza documentelor, în ce condiții s-au desfășurat Războiul de Independență și eforturile de modernizare care au urmat acestui război. Această carte prezintă, de asemenea, pe baza documentelor, parcursul nostru istoric de la 19 mai 1919 până la procesul de fondare a Republicii noastre.”