Istanbulul, care a fost capitală pentru trei mari imperii — Roman, Bizantin și Otoman —, a fost cunoscut de-a lungul timpului sub numele de „A doua Romă”, „Noua Romă”, „Byzantion”, „Constantinopol” și „Kostantiniyye”.

Asediat de 30 de ori de diferite armate de-a lungul istoriei, orașul a devenit cel mai important centru al creștinilor ortodocși, perioadă în care au fost construite temple, clădiri oficiale, palate, băi publice și un hipodrom.

În timp ce săpăturile de la Yenikapı au scos la iveală faptul că istoria antică a orașului datează de acum 8 000 de ani, unul dintre punctele de cotitură a avut loc în secolul al IV-lea e.n., când Constantin cel Mare a urcat pe tronul Romei și a transformat orașul în noua capitală a imperiului său.

În urma hadisului profetului Muhammad: „Istanbulul (Konstantiniyye) va fi cu siguranță cucerit. Ce comandant minunat este cel care îl va cuceri și ce armată minunată este cea care îl va cuceri!”, orașul și-a câștigat faima în lumea islamică ca fiind unul dintre cele mai importante locuri ce trebuiau cucerite.

Devenit pragul Occidentului pentru musulmani și al Orientului pentru creștini, Istanbulul a fost invadat în 1204 de latinii porniți în Cruciadă.

Pentru a merita laudele profetului Muhammad, în perioada omeiadă au fost organizate trei mari expediții către Konstantiniyye, iar o altă campanie a fost realizată de abaziți între anii 781 și 782.

Primul asediu al Istanbulului sub comanda lui Muawiyah bin Abu Sufyan, la care au participat și unii dintre însoțitorii profetului (sahaba), a lăsat urme de neșters pentru perioadele următoare.

Faptul că Ebu Eyyüb el-Ensari, care l-a găzduit pe profetul Muhammad în casa sa în timpul hegirei la Medina, a participat la acest asediu și a fost martirizat în fața zidurilor cetății, a reprezentat o uriașă sursă de motivație pentru lumea islamică pe drumul spre cucerirea din 1453.

Orașul promis în Islam

Kostantiniyye a devenit orașul promis al Islamului pentru conducătorii musulmani, prin vestea adusă de profet.

Martor al unora dintre cele mai impresionante asedii și apărări din istoria lumii, Istanbulul a fost încercuit de zeci de ori înainte de 1453 de diferite popoare și civilizații.

Orașul a fost asediat, înaintea erei noastre, de regele Filip al Macedoniei și de împăratul roman Septimiu Sever, iar în era noastră, de conducătorul persan Cirus (Keyhüsrev), de avarii turci, omeiazi, abaziți, Primul și Al Doilea Imperiu Bulgar, ruși, Cnezatul Kievului, crusaderi, Imperiul de la Niceea, venețieni, genovezi și otomani.

Procesul care a dus la cucerirea Istanbulului

Unele surse menționează că și Attila, vikingii și goții au asediat orașul, însă ultimul asediu a fost realizat în 1453 de Sultanul Mehmet al II-lea, cel care a transformat statul otoman într-un imperiu.

În perioada în care a urcat pe tron, Sultanul Mehmet al II-lea a considerat că, pentru cucerirea Istanbulului, era vital ca ajutorul maritim să fie întrerupt. Astfel, în 1452, el a construit Rumeli Hisarı, chiar în fața fortăreței Anadolu Hisarı (ridicată de Yıldırım Bayezid), cu scopul de a bloca sprijinul ce putea veni de la Dunăre și din Marea Neagră.

Pentru a dărâma zidurile înalte și groase ale Istanbulului, ingineri importanți ai epocii au turnat tunuri uriașe. Turnate în februarie 1453, tunurile au fost aduse în fața Istanbulului din ordinul Sultanului. O armată de 10.000 de oameni, sub comanda lui Karaca Paşa, a asediat cetățile Vize, Silivri și Ayastefanos din apropierea orașului.

În luna aprilie, Mehmetal II-lea a trimis ordine în provincii și sangeacuri pentru ca trupele să se alăture armatei, iar pe 5 aprilie 1453, armata otomană a pornit spre Istanbul sub comanda sa. În acest proces, profesori importanți ai perioadei otomane, precum Akşemseddin, Akbıyık și Molla Gürani, s-au aflat alături de Mehmet.

În timp ce Sultanul Mehmet al II-lea ținea sub control Anatolia și Cornul de Aur, Zağanos Paşa a cucerit Beyoğlu și a înaintat spre Galata. În aceeași zi, Mehmet al II-lea l-a trimis pe Mahmut Paşa ca emisar la împăratul bizantin, însă propunerea de pace a fost respinsă.

Lansarea asediului asupra Istanbulului

Sultanul Mehmet al II-lea a început asediul Istanbulului la 6 aprilie 1453. Armata otomană a încercuit orașul de pe uscat și de pe mare, reușind să creeze breșe în ziduri. În acest timp, bizantinii au refăcut fortificațiile și nu le-au permis turcilor să pătrundă în oraș.

Faptul că flota otomană nu a putut opri navele genoveze și venețiene venite în ajutorul Bizanțului a început să schimbe cursul războiului. Din cauza lanțului întins între Cornul de Aur și Karaköy, flota otomană nu a putut intra în Cornul de Aur, ceea ce a întors dinamica războiului în defavoarea otomanilor.

În fața acestor evoluții, Sultanul Mehmet al II-lea a ordonat ca în noaptea de 21 spre 22 aprilie, 72 de galere să fie transportate pe uscat și lansate la apă în Cornul de Aur. Navele coborâte prin Dolmabahçe au schimbat complet cursul războiului. Flota lansată la apă într-o singură noapte a început bombardamentul pe 22 aprilie. Bizantinii au fost profund șocați de ceea ce au văzut, nevenindu-le să creadă că flota a putut fi transportată pe uscat.

Înainte de ultimul mare atac, Sultanul Mehmet l-a trimis pe İsfendiyaroğlu Kasım Bey ca emisar la împărat pe 24 mai, cerându-i să predea orașul, însă nu s-a ajuns la un acord.

Odată cu lansarea navelor în Cornul de Aur, soarta războiului a înclinat în favoarea otomanilor, iar Mehmet a dat ordinul pentru marele asalt pe 29 mai. Atacul a început în zorii zilei de 29 mai, iar zidurile au fost escaladate.

La 29 mai 1453, porțile Istanbulului s-au deschis, iar orașul a fost cucerit de trupele otomane sub conducerea Sultanului Mehmet al II-lea.

Sultanul Mehmet al II-lea, care a primit titlul de „Fatih” (Cuceritorul) pentru că a împlinit lauda profetului, a dat dovadă de o mare toleranță și nu a permis jefuirea orașului, transformând Haghia Sofia în moschee ca simbol al cuceririi.

Cucerirea Istanbulului, un punct de cotitură în istoria lumii

Istoricul și scriitorul Zafer Bilgi, referindu-se la importanța evenimentului, a subliniat că cucerirea Istanbulului a fost mai mult decât cucerirea unui oraș, reprezentând manifestarea unui punct de cotitură în istoria lumii, și a adăugat că Fatih Sultan Mehmet a considerat această campanie drept o chestiune de viață și de moarte.

Menționând că metodele militare folosite de otomani în timpul asediului erau cu mult înaintea epocii lor, Bilgi a explicat că strategiile militare distincte — transportul navelor pe uscat, turnurile mobile, construirea fortăreței Rumeli Hisarı și încercarea de a trece pe sub ziduri cu ajutorul trupelor de geniști — au garantat succesul asediului.

„Odată cu cucerirea Istanbulului, în Europa și în lumea creștină s-a considerat că superioritatea Occidentului a trecut de acum în Orient, începând procesul de dominare a Europei de către lumea estică. În special procesele de Renaștere și Reformă, apărute prin propriile analize interne ale Europei, au permis acesteia să treacă printr-o renaștere născută din suferință, Europa fiind impulsionată spre o nouă eră de presiunea internă apărută odată cu cucerirea”, a declarat acesta.

Explicând că structura religioasă, culturală și socială din Istanbul a început să se dezvolte accelerat după cucerire, Bilgi a menționat că Mehmet a avut ca scop transformarea orașului în unul dintre cele mai importante centre mondiale în aceste domenii.

Bilgi a subliniat că transformarea statului într-un imperiu universal de către Fatih și recunoașterea sa ca adevăratul fondator al Imperiului Otoman s-au realizat odată cu cucerirea Istanbulului, adăugând că prezența celei mai mari structuri statale create recent în această zonă geografică la Istanbul reprezintă o importantă sursă de inspirație.