Trump consideră că schimbările climatice sunt o „farsă”
Experți din peste 100 de țări s-au adunat la Paris pentru a începe următoarea evaluare a IPCC (Grupul interguvernamental de experți în evoluția climei), pe fondul creșterii dezinformării și al tensiunilor politice.
Aproximativ 600 de experți au început luni să lucreze la următorul raport important al ONU privind clima, în timp ce consensul internațional privind încălzirea globală este contestat de președintele SUA, Donald Trump, care consideră că știința este o „farsă”.
Ministrul francez al tranziției ecologice, Monique Barbut, a cărei țară găzduiește reuniunea de cinci zile într-o suburbie a Parisului, le-a spus oamenilor de știință că munca lor, „extrem de prețioasă”, este crucială, pe măsură ce multilateralismul s-a slăbit.
„Există, de asemenea, ceva care ar trebui să ne preocupe pe toți: creșterea dezinformării legate de climă pe rețelele noastre de socializare, în ziarele noastre și chiar în centrul instituțiilor noastre politice”, a spus Barbut.
„Prea mulți oameni neagă rezultatele muncii voastre”, le-a spus ea experților din peste 100 de țări reuniți într-un zgârie-nori din Saint-Denis pentru deschiderea reuniunii Grupului interguvernamental privind schimbările climatice (IPCC).
Munca lor se confruntă cu obstacole din partea administrației americane, al cărei președinte a numit schimbările climatice „cea mai mare păcăleală din toate timpurile” și o „farsă” într-un discurs la Națiunile Unite în septembrie.
Unul dintre copreședinții unui grup de lucru al IPCC este expertul american în domeniul climei Katherine Calvin, care a fost concediată din funcția de șef științific al NASA în urma reducerilor de personal dispuse de administrația Trump.
„Declarațiile, de exemplu, ale administrației americane privind originea schimbărilor climatice, faptul că acestea sunt o farsă, dacă vreți, ni se par încă destul de surprinzătoare”, a spus un oficial din Ministerul francez pentru Tranziție Ecologică, care a solicitat anonimatul.
Dreptul de veto
Raportul anterior al IPCC, publicat în 2023, avertizase că lumea era pe cale să depășească pragul de încălzire de 1,5°C până în 2030.
ONU afirmă acum că limita considerată mai sigură va fi depășită mai devreme decât se temea, sporind considerabil riscul de furtuni violente, inundații, secete și schimbări ireversibile ale naturii.
Reuniunea din Franța dă startul unui proces care se va încheia cu cel de-al șaptelea raport de evaluare al IPCC (AR7), care urmează să fie publicat în 2028 sau 2029, reunind pentru prima dată autorii principali ai raportului într-un singur loc, într-un efort de a aborda întrebări interdisciplinare legate de climă.
IPCC funcționează pe baza consensului.
„Dacă vreo țară se opune textului, raportul nu poate fi aprobat. Fiecare țară are un fel de drept de veto”, a declarat săptămâna trecută reporterilor climatologul Robert Vautard.
În timp ce guvernul SUA se menține la distanță de disputele climatice, zeci de oameni de știință americani se numără printre experții care lucrează la raportul IPCC.
„Rapoartele IPCC vor continua să susțină politicile climatice și acțiunile pentru climă la toate nivelurile, inclusiv în negocierile internaționale”, a declarat președintele IPCC, Jim Skea, în fața participanților la reuniune.
„IPCC nu se află în criză”
Se pare că există deja dezacorduri cu privire la momentul publicării următorului raport.
Un grup numit High Ambition Coalition (Coaliția pentru Ambiții Ridicate), care include țări din Uniunea Europeană și state în curs de dezvoltare vulnerabile la schimbările climatice, dorește ca evaluarea să apară în 2028.
Aceasta ar coincide cu evaluarea globală — o revizuire, impusă de Acordul de la Paris din 2015, a progreselor înregistrate de țări în limitarea schimbărilor climatice și a impacturilor acestora.
Dar un grup de economii emergente și țări mari producătoare de combustibili fosili spun că este nevoie de mai mult timp și pledează pentru 2029.
Diviziunea reflectă dezacordurile văzute la recentul summit COP30 privind clima al ONU, desfășurat în orașul Belem din Amazonul brazilian, care s-a încheiat cu un acord ce a omis un apel explicit la renunțarea treptată la combustibilii fosili.
În ciuda dezacordurilor privind data publicării următorului raport, Skea a declarat pentru AFP în martie: „Nu cred că IPCC este în criză. Vom rezolva această problemă legată de calendar”.