Cancelarul german, Friedrich Merz, a declarat că „Statele Unite sunt și vor rămâne cel mai important partener al Germaniei” în cadrul NATO.
„Avem un obiectiv comun: Iranului nu trebuie să i se permită să dobândească arme nucleare”, a scris acesta pe X.
Declarațiile vin pe fondul tensiunilor dintre Washington și Berlin, după ce Merz a criticat recent SUA pentru lipsa unei „strategii de ieșire” din conflictul cu Iranul, afirmând totodată că americanii au fost „umiliți” de regimul iranian în timpul negocierilor.
Merz a declarat duminică că SUA nu vor staționa rachete de croazieră Tomahawk în Germania pentru moment, subliniind că decizia nu are legătură cu criticile sale la adresa președintelui Donald Trump.
„Reducerea forțelor militare”
„Americanii nu au suficiente resurse pentru ei înșiși în acest moment. Obiectiv vorbind, nu există practic nicio posibilitate ca SUA să furnizeze sisteme de arme de acest tip”, a declarat Merz pentru postul public ARD.
Sâmbătă, Trump a declarat că SUA intenționează să-și reducă prezența trupelor în Germania, după o decizie anterioară de reducere a efectivelor militare.
„Vom reduce semnificativ efectivele și reducerea va fi mult mai mare decât 5 000”, a declarat el reporterilor din Florida, când a fost întrebat despre această măsură.







