Prim-ministrul armean, Nikol Pașinian a declarat luni că țara sa intenționează să înceapă, în viitorul apropiat, procesul de depunere a cererii de aderare la Uniunea Europeană.
Vorbind la prezentarea programului de guvernare 2026–2031 în parlamentul armean din capitala Erevan, Pașinian a spus că Armenia va trebui să înainteze o cerere oficială de aderare înainte de a elabora o foaie de parcurs pentru un eventual referendum privind aderarea la UE.
„În primul rând, Armenia trebuie să înainteze o solicitare oficială de aderare la UE”, a spus Pașinian.
El a adăugat că procesul va necesita un volum considerabil de muncă și că Erevanul îl va demara „în viitorul apropiat”, luând totodată în considerare îngrijorările exprimate de partenerii Armeniei din Uniunea Economică Eurasiatică (EAEU).
Parlamentul Armeniei a aprobat în martie 2025 o lege pentru lansarea procesului de aderare la UE. Pașinian a mai spus anterior că un referendum privind aderarea la UE ar avea relevanță doar atunci când discuția publică pe această temă va ajunge într-o fază decisivă și când va putea fi elaborată o foaie de parcurs.
Statele membre ale Uniunii Economice Eurasiatice (EAEU) au avertizat Armenia că o posibilă integrare cu UE ar putea afecta statutul său de membru în acel bloc.




















