Cercetătorii, care caută răspunsul la întrebarea „Este posibil să trăim veșnic?”, dezbătută de mult timp în lumea științifică, au arătat că, chiar dacă toate bolile legate de îmbătrânire ar fi eliminate, există totuși o limită a duratei vieții umane.
Într-un studiu realizat de Institutul de Știință și Tehnologie Skolkovo din Rusia, s-a constatat că, chiar dacă s-ar împiedica toate uzurile biologice din corpul uman, acumularea de mutații somatice ale ADN-ului în celule ar determina în timp oprirea funcțiilor organelor.
Conform acestui scenariu bazat pe simulări pe calculator, oricât s-ar eradica cauzele tuturor bolilor, speranța de viață medie a unei persoane nu ar depăși, cel mult, 150–190 de ani.
Celulele inimii și ale creierului nu se regenerează
Modelul matematic elaborat arată că principalul factor determinant al îmbătrânirii este regenerarea celulară la nivelul organelor.
În timp ce țesuturile precum ficatul și pielea se regenerează continuu, eliminând celulele mutante, celulele din organele vitale, precum creierul și inima, nu se regenerează aproape deloc.
Pe măsură ce trec anii, ADN‑ul deteriorat acumulat în aceste celule cu durată lungă de viață provoacă, în cele din urmă, incapacitatea organelor de a funcționa, trasând astfel limita finală a vieții umane.
Scopul nu este prelungirea duratei de viață, ci îmbătrânirea cu demnitate
Cercetătorii, care au condus studiul, subliniază că datele obținute nu reprezintă o profeție definitivă, ci un model matematic destinat înțelegerii mecanismelor îmbătrânirii.
Faptul că oamenii trăiesc în prezent mult mai puțin decât această limită teoretică (150–190 de ani) arată că mutațiile ADN nu sunt singura cauză a îmbătrânirii și că procesul este modelat de factori mult mai complecși.
Acest studiu, care facilitează măsurarea impactului proceselor biologice asupra îmbătrânirii, susține că, pe viitor, ar trebui să se pună accentul nu atât pe prelungirea duratei vieții, cât pe dezvoltarea unor tratamente care să permită o viață mai sănătoasă și de calitate la vârste înaintate.
