Creșterea eficienței modelelor de inteligență artificială nu va duce la reducerea consumului de resurse, așa cu se anticipa în mod optimist, ci va genera un efect invers. Cel mai recent raport de mediu al ONU arată că apetitul acestei tehnologii pentru energie și apă crește într-un ritm alarmant, amenințând direct stabilitatea ecologică a planetei.

Experții explică această tendință prin intermediul unui principiu economic cunoscut sub numele de Paradoxul lui Jevons. Conform acestuia, pe măsură ce o resursă este utilizată mai eficient, costurile sale scad. În loc să reducă consumul, ieftinirea tehnologiei atrage noi utilizatori și noi domenii de aplicare, multiplicând masiv cererea globală și anulând complet economiile inițiale de energie.

Practic, pe măsură ce tehnologia devine mai accesibilă, noile utilizări consumă toate resursele economisite prin eficientizare.

Consum uriaș de resurse în anul 2030

Datele incluse în raportul ONU conturează un scenariu îngrijorător pentru viitorul apropiat. Proiecțiile arată că, până în anul 2030, energia absorbită de sistemele de inteligență artificială se va dubla, ajungând să reprezinte trei procente din electricitatea mondială. Această valoare generează un nivel de poluare echivalent cu emisiile de carbon ale Marii Britanii.

Mai mult decât atât, volumul de apă dulce utilizat exclusiv pentru răcirea serverelor din centrele de date va depăși necesarul anual de apă potabilă al întregii populații a globului.

Pentru a înțelege amploarea fenomenului, doar în ultimul an, centrele de date au consumat o cantitate de curent egală cu cea a întregii Arabii Saudite. Calculele experților arată că, pentru a compensa această amprentă ecologică în următorul deceniu, ar fi nevoie de plantarea a șase miliarde 700 de milioane de copaci care să crească timp de 10 ani și de o suprafață de teren de aproape 10 ori mai mare decât cea a Mexicului.

Raportul ONU scoate la iveală și o profundă inechitate geopolitică în centrul acestei explozii tehnologice. În prezent, doar 32 de țări din lume dispun de infrastructura cloud necesară pentru a găzdui aceste sistem complexe, iar 90% din această capacitate totală este concentrată în mâinile a două mari puteri, Statele Unite și China.

Această situație adâncește prăpastia digitală dintre statele care controlează tehnologia și cele care doar o consumă. În plus, țările mai puțin dezvoltate sunt obligate să suporte singure o povară ecologică asimetrică, fiind afectate direct de exploatările miniere agresive pentru metale rare și de acumularea masivă de deșeuri electronice.