Anunțul conform căruia FDS — dominate în principal de grupul terorist YPG — se vor dizolva și se vor integra în armata siriană ar putea reprezenta un moment de cotitură în lupta pe care Türkiye o duce de aproximativ 40 de ani împotriva organizației teroriste PKK și a grupurilor conexe.
PKK și structurile afiliate, recunoscute drept organizații teroriste de Türkiye, SUA, Uniunea Europeană și numeroase alte țări, au provocat moartea a zeci de mii de oameni în Türkiye și în regiunile învecinate. Faptul că PKK și-a putut menține prezența timp de mulți ani s-a datorat activității în regiuni montane, accesului la armament și limitărilor operațiunilor militare convenționale în astfel de zone. Cu toate acestea, exploatarea evoluțiilor politice și regionale de către organizație a fost cel puțin la fel de determinantă ca și capacitatea sa militară. Începând din 2013, în urma procesului de pace și a alegerilor din iunie 2015, PKK nu a depus armele, ci și-a continuat lupta armată, ducând la eșecul procesului. Ulterior, războiul civil din Siria a creat o nouă oportunitate pentru YPG, ramura siriană a organizației. Prăbușirea autorității statului în unele regiuni din nord i-a permis YPG să preia controlul asupra unor teritorii întinse. Pe de altă parte, ascensiunea unei alte organizații teroriste, DAEŞ, a transformat YPG într-un aliat important pentru SUA. Activând sub umbrela FDS, YPG a primit sprijin militar și aerian masiv de la Washington, preluând controlul asupra unei părți importante din nord-estul Siriei. Totuși, această ecuație pare să se apropie acum de sfârșit.
De ce s-a dizolvat PKK?
Procesul de dizolvare a PKK a fost accelerat de apelul lansat în februarie 2025 de liderul organizației, aflat în închisoare, Abdullah Öcalan, de a depune armele și de a dizolva organizația. Evoluțiile politice și juridice din Türkiye au creat, de asemenea, un cadru propice pentru ca membrii organizației să depună armele și, acolo unde este cazul, să revină la viața civilă. Această evoluție nu este rezultatul unei decizii pur politice. Timp de ani de zile, Ankara a combinat presiunea militară cu demersurile diplomatice pentru a restrânge spațiul de manevră al PKK în Türkiye, Irak și Siria. Utilizarea mai intensă a vehiculelor aeriene fără pilot (dronelor), în special începând de la jumătatea anilor 2010, a facilitat neutralizarea cadrelor de nivel superior și a pozițiilor PKK. În consecință, membrii PKK s-au retras în mare parte din Türkiye, îndreptându-se spre regiunile muntoase din nordul Irakului. În timp ce atacurile de pe teritoriul Türkiye s-au redus considerabil, capacitatea organizației de a acționa deschis a fost drastic limitată. Pe măsură ce opțiunile militare ale grupării s-au diminuat, activitățile sale au fost reduse la peșteri și ascunzișuri subterane. Prin urmare, actuala destrămare nu provine doar dintr-o opțiune politică, ci și din schimbarea raportului de forțe militare de-a lungul anilor.
Schimbarea ecuației în Siria
Unul dintre factorii cei mai importanți care au slăbit poziția YPG a fost modificarea echilibrului de putere din Siria. După înlăturarea lui Bashar al-Assad în decembrie 2024, a apărut o nouă ordine politică. Sprijinul acordat de Türkiye noii conduceri de la Damasc a influențat direct viitorul YPG. YPG s-a bazat mult timp pe continuarea sprijinului american. Cu toate acestea, relațiile strânse dintre președintele Recep Tayyip Erdoğan și președintele american Donald Trump, precum și tendința Washingtonului de a-și reduce prezența militară în Siria au dat peste cap acest calcul. Türkiye a anunțat, de asemenea, că poate oferi sprijin militar guvernului sirian dacă situația o va cere. Astfel, prinsă între diminuarea sprijinului american și riscul de a se confrunta cu o administrație de la Damasc susținută de Türkiye, YPG a ajuns să dispună de o marjă de manevră tot mai restrânsă. Unul dintre principalele obiective ale Ankaei a fost ca, în loc să permită menținerea YPG ca entitate armată independentă sau permanentă, să asigure integrarea acesteia în instituțiile politice și de securitate ale statului sirian.
De la victorie militară la soluție politică
Într-un anumit sens, aproape toți actorii implicați în acest proces vor avea de câștigat de pe urma dizolvării PKK. Türkiye poate pune capăt unor decenii de activități teroriste și poate beneficia de o mai mare stabilitate la frontierele cu Siria și Irak, în timp ce comunitățile kurde pot nutri speranța unui viitor politic lipsit de violență și de mișcări secesioniste armate. Totuși, nu toți actorii regionali privesc acest rezultat cu ochi buni. În mod istoric, Israelul a considerat în special astfel de structuri drept potențiali parteneri strategici împotriva unor state precum Türkiye și Siria. Raționamentul de bază este relativ simplu: organizațiile care se opun acestor guverne pot servi drept elemente utile de contrabalansare. Türkiye a sprijinit guvernul sirian, a colaborat cu Washingtonul pentru reducerea sprijinului acordat YPG și, cel mai important, a susținut integrarea organizației în structurile statului sirian. Scopul a fost acela de a determina gruparea să se integreze în noile structuri politice și de securitate ale Siriei, în loc să urmărească o autonomie permanentă. În cele din urmă, Israelul nu a putut transforma YPG într-un actor care să preia rolul strategic deținut cândva de SUA. Acest lucru nu înseamnă că Israelul s-a retras din ecuația siriană; prezența sa militară în anumite zone din sudul Siriei și relațiile cu comunitatea druză rămân elemente importante ale dinamicii regionale în curs de schimbare.
Pentru Damasc însă, perspectiva soluționării acestei probleme cu sprijinul Türkiye constituie un succes strategic major. Prin urmare, dizolvarea PKK/YPG ar putea marca un punct de cotitură care depășește cu mult granițele Türkiye. Utilizarea combinată de către Ankara a presiunii militare, a diplomației și a angajamentului politic a restrâns treptat spațiul de manevră al organizației în Türkiye, Irak și Siria. Dacă procesul va fi dus la bun sfârșit, implicațiile sale ar putea depăși simpla încetare a activităților teroriste ale PKK. Türkiye ar putea ieși din acest proces cu o relație internă mult mai stabilă după 40 de ani de atentate teroriste, în timp ce Siria și Irakul ar beneficia de pe urma eliminării organizației. În sens mai larg, sfârșitul PKK/YPG demonstrează că victoria militară nu este suficientă, prin ea însăși, pentru a garanta o pace durabilă. Dacă va avea succes, acest proces ar putea constitui începutul unei noi ere de stabilitate în Türkiye, Siria și Irak, având consecințe profunde și pentru Iran și întreaga regiune a Orientului Mijlociu.
