Președintele SUA, Donald Trump, a postat marți o imagine generată de IA în care apare ținând un steag american lângă un panou pe care scrie „Groenlanda – teritoriu al SUA înființat în 2026”. În imagine, Trump este însoțit de vicepreședintele SUA, JD Vance, și de secretarul de stat Marco Rubio.
Într-o postare separată, Trump, care urmează să ajungă miercuri la Davos, a mai spus că a fost de acord să participe la o întâlnire a „diverselor părți” în cadrul reuniunii elitelor globale, pentru a discuta despre intenția sa de a prelua controlul asupra Groenlandei.
„Am fost de acord să particip la o întâlnire a diverselor părți la Davos, în Elveția”, a scris Trump pe platforma sa.
„Așa cum am spus tuturor foarte clar, Groenlanda este indispensabilă pentru securitatea națională și mondială. Nu există cale de întoarcere – toată lumea este de acord cu asta!”
Trump a scris, de asemenea, pe platforma sa Truth Social că a avut o „convorbire telefonică foarte bună” cu șeful NATO, Mark Rutte, pe tema Groenlandei.
Președintele SUA a postat un screenshot care, potrivit lui, era al unui mesaj de la Rute în care acesta spunea că este „hotărât să găsească o soluție pentru Groenlanda”.
Trump a declarat că nu crede că liderii europeni vor refuza categoric încercarea sa de a prelua controlul asupra teritoriului, spunând luni reporterilor: „Ei nu pot să o protejeze.
Președintele SUA a susținut că SUA trebuie să achiziționeze Groenlanda din motive de securitate națională și pentru a descuraja rivalii din Arctica. El a amenințat, de asemenea, cu impunerea de tarife vamale asupra aliaților europeni care se opun controlului SUA asupra Groenlandei și a trimis un număr mic de trupe pe teritoriul respectiv.
Atât Danemarca, cât și Groenlanda au respins orice propunere de a vinde teritoriul. Propunerea și amenințarea cu tarife au provocat un amplu val de reacții negative în Europa.









